dupa 3 zile, iar acasa, gata cu linistea care te facea sa ai timp , gata cu timpul care trece greu....acasa, locul unde nu ai timp de nimic si totusi reusesti sa faci atatea, locul unde sunt toate ale tale si totusi nu iti apartine nimic.
vreau sa scriu toate cate mi-au trecut prin cap in 3 zile, toate cate am facut , am vazut si am imortalizat pentru o secunda....de la aripile unor pasari pe care inca nu le recunosc, dar o voi face peste ceva timp , cand geamul trenului nu va mai fi murdar, cand trenul nu se va mai misca, pana la taratacutele care acum stau in buzunarul rucsacului si isi asteapta stapanul...sau poate stapana.
imi e frica sa ma maturizez, sau poate imi e frica sa fac pasul urmator, poate imi e frica de responsabilitati, cu toate ca de cand ma stiu am fost responsabila , sau poate imi e frica de necunoscut, e ceva in capul meu care imi spune sa imi fie frica, nu stiu de ce sau de cine, pur si simplu...fug de inevitabil....
inca mai sunt flori....flori care razbat din aceste zile de frig, de vant navalnic si de ploaie.....unele cate 2, sau solitare, dar rezistente.
ele doua si o inimioara...asa a fost sa fie
si a plouat, a plouat mult, a batut si vantul. campul era pustiu, coceni aurii stateau de paza pe camp, pazeau eternitatea. vantul rece , vantul puternic ne aduce aminte de iarna. nu mai sunt sleauri chiar adca a plouat, satul se schimba, iata cum apare asfalt si iata cum santurile isi schimba haina...lasa iarba si imbratiseaza betonul. trotuarul se schimba, cand eram mica era nou si frumos, acum e ros si tocit.....sunt lucruri care se invechesc si copaci care pier, copaci care veri la rand fac umbra , pentru ca mai apoi sa faca loc soarelui si unul gard nou pentru un cimitir vechi.
drumul spre....e seara si masa este cea care uneste si strange la un loc pe toata lumea, de data asta casa e goala, suntem noi 3, chiar si mie mi se pare ciudat...dar lor?
povesti ca sa nu uitam si povestiri ca sa tinem minte, sa tinem minte ce a fost si spre ce ne indreptam... povesti de la 20 de ani de acum 50 de ani.... amintiri...amintiri fara sfarsit
ploaia sperie copilul din mine, ploaia are o forta incredibila .... si a plouat , a plouat tare cu picaturi mari, a plouat incet, norii doar si-au scuturat puful si au trimis picaturi rare, sau pur si simplu norii de ploiae au privit spre pamant si au tinut ploaia doar pentru ei, s-au luptat cu vantul si pana al urma su impartit totul....,,stai tu cat ud eu'' sau ,,stau tu cat usuc si inghet eu ''
si a inceput scoala! iti mai aduci aminte primele emotii, mai stii...?la gradinita scaunele sunt mici, la fel sunt si copii, la gradinita totul pare mare atunci cand esti mic... :)
si cum suntem? cum a fost? cum sunt? si pe unde vine asta?stiai ca acolo e acasa.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu